Două pelicule românești în competiție la San Sebastian

Doua pelicule romanesti in competitie la San Sebastian Doua pelicule romanesti in competitie la San Sebastian Doua pelicule romanesti in competitie la San Sebastian Doua pelicule romanesti in competitie la San Sebastian

Institutul Cultural Român de la Madrid susține participarea celor două pelicule românești selectate în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, a cărui a LXV-a ediții se va desfășura în perioada 22-30 septembrie.

Soldații. O poveste din Ferentari

România, Serbia, Belgia, 119’, 2017

Regie: Ivana Mladenovic, Producător: Ada Solomon (HiFilm), 2017

În rolurile principale: Adrian Șchiop, Vasile Pavel

Sinopsis Filmul, inspirat din cartea omonimă a scriitorului Adrian Șchiop, spune povestea lui Adi, un antropolog de 40 de ani, părăsit curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele.Acolo, îl întâlnește pe Alberto, un rom sărac, fost pușcăriaș, care promite să-l ajute să cunoască cântăreți. Destul de repede, cei doi încep o relație, în care Adi îl hrănește pe Alberto cu planuri imposibile de ieșire din sărăcie, iar Alberto pe Adi, cu vorbe dulci bine ticluite. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer și se folosesc unul de altul.

Pororoca

România, Franța, 2017

Regie: Constantin Popescu, Producător: Liviu Mărghidan (Scharf Film), 2017

În rolurile principale: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare

Sinopsis: Cristina și Bogdan Ionescu, un cuplu de treizeci și ceva de ani, duc o viață obișnuită alături de cei doi copii, Maria (5 ani) și Ilie (7 ani).Într-o zi, Bogdan iese cu copiii într-un parc aproape de bloc. După vreo oră, într-un moment de neatenție a lui Bogdan, Maria dispare. După ce caută frenetic prin parc cu ajutorul altor părinți, Bogdan sună la poliție.

Calendarul proiecțiilor:

POROROCA

Marți, 26 septembrie, ora 9:00 - Teatro Victoria Eugenia

Marți, 26 septembrie, ora 12:00 - Kursaal, 1

Marți, 26 septembrie, ora 18:00 - Kursaal, 1

Miercuri, 27 septembrie, ora 15:30 - Antiguo Berri, 2

Miercuri, 27 septembrie, ora 22:15 - Principe, 7


SOLDAȚII, O POVESTE DIN FERENTARI

Miercuri, 27 septembrie, ora 9:30 - Teatro Victoria Eugenia

Miercuri, 27 septembrie, ora 12:00 - Kursaal, 1

Miercuri, 27 septembrie, ora 19:00 - Kursaal, 1

Joi, 28 septembrie, ora 16:00 - Antiguo Berri, 2

Vineri, 29 septembrie, ora 16:00 - Principe, 7

Institutul Cultural Român de la Madrid susține prezența la festival a regizoarei Ivana Mladenovic, a actorilor Bogdan Dumitrache, Adrian Șchiop (autorul cărții Soldații. Poveste din Ferentari, co-scenarist și actor principal), Iulia Lumânare, precum și a producătoarei Ada Solomon.

Pe lângă cele două filme menționate, filmul Un om la locul lui / A Decent Man, în regia lui Hadrin Marcu, participă în secțiunea Glocal in Progress, creată anul acesta. Lungmetrajul se află în fază de postproducție și va fi prezentat unui public de specialiști, format din producători, distribuitori, agenți de vânzare și programatori, care să contribuie la finalizarea filmului și la distribuția internațională.