Adrian Sitaru prezintă filmul „Fixeur” la Festivalul de Film de Autor de la Barcelona

Adrian Sitaru prezinta filmul Fixeur la Festivalul de Film de Autor de la Barcelona Adrian Sitaru prezinta filmul Fixeur la Festivalul de Film de Autor de la Barcelona Adrian Sitaru prezinta filmul Fixeur la Festivalul de Film de Autor de la Barcelona Adrian Sitaru prezinta filmul Fixeur la Festivalul de Film de Autor de la Barcelona

În perioada 27 aprilie – 7 mai Institutul Cultural Român de la Madrid susține prezența cinematografiei românești contemporane la Festivalul Internațional de Film de Autor din Barcelona. Două filme românești, respectiv Fixeur, în regia lui Adrian Sitaru, și Inimi cicatrizate, realizat de Radu Jude, vor fi prezentate în competiția acestui festival, ajuns la cea de-a șaptea ediție.

Regizorul Adrian Sitaru, al cărui penultim film, Ilegitim, poate fi vizionat în perioada 22 martie – 29 iunie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc în 5 orașe spaniole, va participa, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid, în data de 5 mai, la premiera filmului Fixeur în Barcelona. Filmul spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

FIȘA ARTISTICĂ

Regie: Adrian Sitaru

Scenariu: Adrian Silișteanu, Claudia Silișteanu

Imagine: Adrian Silișteanu

În rolurile principale: Tudor Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki

Montaj: Mircea Olteanu

Producători: Anamaria Antoci, Jean des Forêts,

Case de producție: 4 Proof Film, Petit Film

Selecție de premii și festivaluri

Premiul pentru cel mai bun actor pentru Tudor Istodor, Les Arcs European Film Festival, 2016

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=hTMWK6YsWY8

În data de 5 mai, regizorul Adrian Sitaru va susține în fața studenților celei mai importante școali de film din Barcelona, Escola de Cinema de Barcelona, un masterclass în regie, începând cu ora 11.00.

Adrian SITARU este regizor și scenarist născut în 1971. Atât lungmetrajele, cât și scurtmetrajele sale sale s-au bucurat de succes internațional, fiind recompensate cu peste 25 de premii la festivaluri precum Berlinala (Premiul C.I.C.A.E. pentru lungmetrajulIlegitim, 2016; Premiul DAAD de scurtmetraj pentru Colivia, 2010), Cleveland International Film Festival (Premiul pentru cel mai bun film din Europa Centrală și de Est, 2012 pentru lungmetrajul Din dragoste, cu cele mai bune intenții), Festivalul Internațional de Film de la Locarno (premiul pentru cel mai bun regizor pentru Din dragoste, cu cele mai bune intenții, 2011), Festivalul de Film de la Sarajevo (Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj pentru pelicula Valuri, 2007), Festivalul Internațional de Film de la Buenos Aires (premiul pentru cea mai bună actriță pentru Maria Dinulescu în Pescuit sportiv).

Filme regizate de Adrian Sitaru (selecție)

- Fixeur (2016), lungmetraj

- Ilegitim (2016), lungmetraj

- Artă (2014), scurtmetraj

- Excursie (2014), scurtmetraj

- Chefu' (2012), scurtmetraj

- Domestic (2012), lungmetraj

- Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011), lungmetraj

- Colivia (2010), scurtmetraj

- Pescuit sportiv (2009), lungmetraj

- Valuri (2007), scurtmetraj