Festivalul Internaţional de Film Documentar ASTRA 2017, Sibiu

ASTRA FILM FESTIVAL, eveniment care se desfășoară la Sibiu, între 16 și 22 octombrie 2017, beneficiază pentru a doua oară de un grant MEDIA, în cadrul Subprogramului „Creative Europe”. Festivalul internațional de film de la Sibiu a câștigat această finanțare în urma unei competiții la care au participat mii de festivaluri din țările UE. În evaluarea proiectului de către comisia de la Bruxelles, un rol determinant l-a avut dimensiunea europeană a festivalului, reflectată în conținutul și calitatea programelor, relaționarea cu celelalte mari festivaluri ale Europei, capacitatea de a oferi deschidere și oportunități internaționale cinematografiei documentare locale și inițiativele în domeniul educației prin film.

ASTRA FILM FESTIVAL colaborează în mod tradițional cu următoarele instituţii şi organizaţii: Institutul Cultural Român, Primăria Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Centrul Național al Cinematografiei, Ministerul Culturii și Cultelor. Festivalul internațional de cinema documentar de la Sibiu a fost primul proiect cultural din Europa fostă comunistă care a promovat cinematografia documentară ca instrument al cunoașterii de sine și a cunoașterii „celuilalt”, construind un canal de comunicare viabil între Est şi Vest. De peste două decenii, ASTRA FILM FESTIVAL este un centru al documentarului în regiune. În tot acest timp, s-a remarcat pentru organizarea excelentă și pentru formatul interactiv, implementat în premieră în România, de întâlniri și dezbateri pe marginea filmelor, format care a atras un public tânăr de pe cuprinsul României şi din ţările vecine.

ASTRA FILM este o platformă de prezentare a realităților europene. Filmele programate de-a lungul anilor, produse în atât în Vest cât și în Est, compun o istorie cinematografică a realităților tranziției și a efectelor ei în Europa.  ASTRA FILM FESTIVAL a deschis calea pentru afirmarea cineaștilor români și contribuie la creșterea producției de documentar, un fapt important pentru România, care se situează pe lista țărilor cu capacitate redusă de producție în cadrul Uniunii Europene. Astăzi, tot mai multe filme documentare românești sunt selecționate în programele marilor festivaluri din Europa și din lume.

Educația prin film ASTRA FILM FESTIVAL aplică conceptul „film literacy” al Uniunii Europene prin programul ASTRA FILM JUNIOR, program de educație prin film documentar a copiilor și tinerilor din învățământul preuniversitar, unic în România și unul dintre cele mai ample programe de activităţi educaţionale extraşcolare din țară, cu zeci de mii de participanți.

Festivalul și comunitatea În 2007, ASTRA FILM FESTIVAL a fost un eveniment-pilon al programului „Sibiu – Capitală Culturală Europeană”. Cu acel prilej, festivalul a prezentat un program de cinema documentar extins pe parcursul întregului an, sub titlul „365 de ferestre spre lume”.

Festivalul aplică principiul fundamental al filozofiei programului „Capitală culturală europeană” cu privire la relația intrinsecă dintre evenimentul cultural și comunitate. ASTRA FILM este acel tip de festival care influențează viața orașului și a cărui prezență este resimțită în comunitate în mod continuu, dincolo de momentul culminant al întâlnirii dintre filme, creatori și public.

ASTRA FILM menține o legătură permanentă cu cinematografia documentară și cu publicul, prin programe constante de tip cinematecă și caravană cinematografică. ASTRA FILM deține o colecție unică de filme documentare realizate în ultimul sfert de secol în toată lumea, colecţie deschisă specialiștilor și publicului.

Prin programul Portret al festivalului, mari personalităţi ale filmului documentar din întreaga lume au fost prezente în cele douăsprezece ediţii de până acum: John Marshall (SUA), David MacDougall (Australia), Robert Gardner (SUA), Kim Longinotto(Anglia), Michael York (Anglia), Mircea Săucan (România – Israel), Leonard Retel Helmrich (Olanda), Bob Conolly (Australia). De asemenea, din juriul internaţional au făcut parte între alţii: Cristi Puiu (România), Michael Stewart (Anglia), Pavel Pawlikowski (Anglia), Thierry Garrel (Franţa), Mark Soosar (Estonia), Andrei Shemyakin (Rusia), Kaori Sakagami (Japonia), Renate Roginas (Germania), Dan Alexe (Belgia), Sorin Botoşeneanu (România), Antonio Delgado Liz (Spania), Galia Bador(Israel), Stéphane Breton (Franţa), Emmanuel Chicon (Franţa), Luciano Barisone (Italia), Hanka Kastelicová (Cehia).

Institutul Cultural Român va oferi Premiul pentru cel mai bun documentar românesc (2500 euro) și Premiul pentru inovație și orginalitate cinematografică într-un documentar românesc (2500 euro).


Afiș ASTRA FILM FESTIVAL 2017