Documentarul „Ţara moartă”, în regia lui Radu Jude, în programul festivalului de film VIENNALE 2017

Institutul Cultural Român de la Viena este partenerul celei de-a 55-a ediţii a festivalului internaţional de film VIENNALE, care se desfăşoară la Viena în perioada 19 octombrie – 2 noiembrie. Festivalul aduce în atenţia publicului 300 de producţii cinematografice, programe speciale, interviuri şi dezbateri.

VIENNALE 2017 prezintă cel mai recent proiect al regizorului Radu Jude, documentarul istoric Ţara moartă / The Dead Nation (2017, 83 minute) în data de 20 octombrie, ora 18. 00 şi în data de 21 octombrie, ora 13.00, la cinematograful Metro Kinokulturhaus (Johannesgasse 4, 1010). Proiecţiile filmului vor avea loc în prezenţa regizorului Radu Jude.

Ţara moartă, al cincilea lungmetraj al lui Radu Jude, este o producţie Hi Film şi Fast Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Orange România (producător: Ada Solomon, montaj: Cătălin Cristuţiu, sound design: Dana Bunescu).

Sinopsis: Un documentar-eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Axinte într-un mic oraş din România anilor '30-'40. Soundtrack-ul, compus în principal din fragmente din jurnalul unui medic evreu din aceeaşi perioadă, dezvăluie ceea ce fotografiile nu pot înfăţişa: răspândirea antisemitismului şi, apoi, o descriere bântuitoare a Holocaustului din România, un subiect rareori discutat astăzi în societatea românească. Sursa: http://tiff.ro/film/tara-moarta

Radu Jude (n. 1977, Bucureşti) a absolvit secţia Regie Film la Universitatea Media din Bucureşti şi a debutat ca asistent de regie pentru filmele de lungmetraj Amen(r. Costa Gavras, 2002) şi Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu, 2005). A regizat filme de scurtmetraj: Corp la corp (2003), Marea Neagră (2004), Lampa cu căciulă (2006), Dimineaţa (2007), Alexandra (2007), precum şi numeroase spoturi publicitare. Filmul Lampa cu căciulă (2006) este cel mai premiat film de scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor, câştigând premii la festivaluri în San Francisco, Los Angeles, Grimstad, Hamburg, Bilbao, Huesca, Trieste, Montpellier, Cottbus, Aspen, Lisabona, Bruxelles, Cracovia, Almeira, Valencia şi Uppsala.Producţia Cea mai fericită fată din lume reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului. Filmul a obţinut Premiul CICAE la Festivalul de Film de la Berlin, Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Sofia, Premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi Premiul FIPRESCI la IndieLisboa; de asemenea, a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de Film de la Cannes (2009). Radu Jude a câştigat premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie cu lungmetrajul Aferim! la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin. Aferim! a primit şi premiul publicului la festivalul de film LET`S CEE din Viena în 2015. Un alt premiu al regizorului Radu Jude este menţiunea specială obţinută la Festivalul de Film de la Cannes pentru scurtmetrajul Trece şi prin perete (2014). Radu Jude a fost membru al juriului Competiţiei de Scurtmetraj a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului de Film Cottbus 2007, membru al juriului Competiţiei Internaţionale a Festivalului Timishort 2012 şi al juriului internaţional al celei de-a şaptea ediţii a Filminute din Turcia în 2012. Lungmetrajul Inimi cicatrizate al lui Radu Jude a câștigat „Special Jury Prize“ la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, unde a fost prezentat în premieră mondială cu sprijinul ICR Viena (august 2016). Documentarul Țara moartă (2017), a fost prezentat la TIFF – Transilvania International Film Festival (iulie 2017) și inclus în secțiunea „Signs of Life“, dedicată cineaștilor inovatori, a Festivalului de Film de la Locarno (august 2017).

VIENNALE reuneşte 300 de producţii cinematografice în secţiunile dedicate lungmetrajelor, scurtmetrajelor, documentarelor şi filmelor experimentale, la care participă reprezentanţi ai industriei cinematografice, actori şi regizori. Retrospectiva istorică asupra cinematografiei, realizată în colaborare cu Muzeul de Film din Austria,UTOPIA AND CORRECTION, prezintă filme din două perioade specifice de creaţie din cinematografia sovietică: 1926-1940 şi 1956-1977. Festivalul cuprinde categoria specială TRIBUTE, dedicată invitatului special Christoph Waltz, actor austriaco-german, câştigător al două premii Oscar.

Ediţia 2017 a festivalului aduce un omagiu lui Hans Hurch (1952-2017), director al VIENNALE în perioada 1997-2017.

Detalii despre festival şi programul complet al proiecţiilor de filme pot fi găsite pe pagina de internet a VIENNALE 2017: http://www.viennale.at/en.