EXPOZIŢIA „BUMBATA” DE COSMIN BUMBUŢ ÎN CADRUL EMOP BERLIN - EUROPEAN MONTH OF PHOTOGRAPHY 2016

Loc: Galeria ICR Berlin, Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin.

Vernisaj: 30 septembrie, ora 19.00. Ion din Dorobanţi va asigura coloana sonoră cu selecții orientale locale și externationale (outernational), din trecut și din viitor.

În 2005, Cosmin Bumbuț a început să fotografieze la Penitenciarul Aiud din România, şi timp de 4 ani, cât a durat acest proiect, a fost martorul feluritor evenimente fericite, triste sau absurde. De-a lungul acestei perioade a încercat să se apropie de deținuți și să-i fotografieze fără exagerări, fără a-i înfăţişa ca pe nişte monştri sau victime, ci exact așa cum erau - batjocoritori, ostentativi, nostalgici sau cu frica lui Dumnezeu.

Unele dintre aceste imagini îl înfățișează pe Pricu, un mafiot arestat pentru trafic de persoane. În anul 2008, la aflarea veştii că Pricu va intra în Comisia de eliberare condiţionată, a mers de mai multe ori să-l fotografieze în ultimele zile petrecute în închisoare.

La ultima sa vizită la Aiud, a găsit în biroul celor de la serviciul Reintegrare socială un dosar pe care scria „Creaţii literare deţinuţi" pe care mai apoi l-a fotografiat împreună cu revista închisorii, „Lumină din întuneric", care, pe vremea aceea, era scrisă de mâna şi avea un tiraj de un (1!) exemplar prins cu capse. Combinația dintre textele descoperite şi fotografiile sale constituie firul narativ al acestui proiect.

„Bumbata" înseamnă penitenciar, în argoul prizonierilor.

 Cosmin Bumbuț (născut 1968, România) a absolvit Facultatea de Jurnalism în 1993 şi Academia de Teatru şi Film, secţia Imagine de film şi TV, în 1997. A lucrat ca fotograf de modă şi publicitate timp de 16 ani. La vârsta de 40 de ani, Bumbuţ a devenit interesat de comunitățile marginale . A publicat un album foto despre viața prizonierilor români , Bumbata ( 2013) , și altul despre viața de zi cu zi în Cuba , Cuba CONTINUĂ ( 2012) . În decembrie 2013 s-a mutat într -un motorhome și a început să documenteze proiecte despre comunitățile de romi și închisori din România (http://teleleu.eu/). Premii si burse: 2015 Architecture Photographer of the Year, Sony World Photography Awards, 2015 Bursa BRD / educație formală, 2015 Bursa Viitor la purtător, 2013/2014 Rosalynn Carter Fellowship for Mental Health Journalism, 2012 Cea mai buna imagine / film de scurt metraj.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 18 noiembrie. Program: Ma.-Vi. 14.00-18.00

Mai multe informaţii despre EMOP Berlin - European Month of Photography 2016 aici.