EUNIC Londra împlinește 10 ani

EUNIC Londra, cel mai puternic actor colectiv al diplomației culturale londoneze, format din toate institutele culturale și ambasadele din țările Uniunii Europene, la care se adaugă și mai mulți observatori, împlinește zece ani. ICR Londra este membru fondator, a deținut președinția asociației prin doi dintre directorii săi - între 2007 și 2009, prin Gabriela Massaci, și, între 2012 și 2014, prin Dorian Branea - și este coordonatorul mai multor proiecte EUNIC, printre care cel mai important e „Conferința internațională anuală de diplomație culturală”.

Aniversarea este marcată joi 15 iunie 2017, printr-un eveniment găzduit de Sir Ciarán Devane, președintele British Council, la care vor participa numeroși parteneri britanici împreună cu care au fost derulate programele realizate de-a lungul anilor. Fondul muzical al serii este asigurat de DJ-ul româno-britanic Nico de Transilvania, cu un sound electrofolk, inspirat din muzica tradițională românească și balcanică.

Rolul foarte important în promovarea valorilor și creativității europene al EUNIC Londra a fost recunoscut, de curând, prin acordarea Premiului pentru diplomație culturală al influentei reviste The Diplomat din Londra, preluat de către directorul ICR Londra, în numele întregii asociații, la Gala „Diplomat of the Year”, ce reunește în fiecare an elita mediului diplomatic acreditat în capitala britanică.


Foto: Dorian Branea, directorul ICR Londra, împreună cu câțiva dintre membrii EUNIC Londra, la ceremonia de acordare a Premiului „Diplomat of the Year”, categoria diplomație culturală, al revistei The Diplomat.