Academia de Management Cultural / The Cultural Management Academy

Academia de Management Cultural este un program de studii postuniversitare inițiat în 2015 de Institutul Goethe din Bulgaria, membrii clusterului EUNIC Bulgaria, în colaborare cu Universitatea din Sofia. În 2017 acest program se extinde în Grecia (Salonic) și România (București). În România programul va fi organizat de Goethe Institut București, în parteneriat cu ARCUB și o parte din membrii clusterului EUNIC Romania: Institutul Cultural Român Institutul Balassi Institutul Maghiar din București, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez, Institutul Francez din București, Institutul Cervantes din București. Curatorul programului pentru România (selectat de Goethe Institut București) este Miki Braniște, manager cultural cu experiență, directorul festivalului Temps d’Images (Cluj-Napoca).

Academia de Management Cultural este un program de formare care își propune îmbunătățirea abilităților de „antreprenori culturali” ale celor care activează în sectorul cultural , răspândirea experienței și a expertizei partenerilor instituționali europeni și locali, formarea și dezvoltarea de proiecte colaborative inovatoare și sustenabile, precum și stimularea parteneriatelor și schimburilor transfrontaliere în Europa de Sud-Est. Programul dezvoltat în Salonic, Sofia și București, beneficiază de o platformă comună de învățare online, precum și vizite organizate pe plan local.

Scopul principal este de a combina cunoștințele teoretice despre managementul cultural cu învățarea prin exemple din practica reală, studii de caz, și implementarea de mici proiecte din toate cele trei regiuni.

Tema generală a programului este „Consolidarea capacităților din domeniul cultural în cadrul strategiilor culturale (ex. Capitalele Europene ale Culturii)”

Programul de formare include:

1. Curs intensiv de o săptămână în Salonic, Sofia, București care cuprinde seminarii, discuții, precum și vizitarea unor organizații culturale;

2. Platformă comună de învățare online.

3. Conferință internațională organizată la Sofia cu vorbitori invitați din domeniul managementului cultural. În timpul conferinței, participanții CMA vor avea posibilitatea de a prezenta o lucrare academică personală.

4. Întâlnire în rețea, care va reuni toți participanții din Salonic, Sofia și București care vor împărtăși idei de proiecte colaborative.

5. După finalizarea cu succes a Academiei de Management Cultural, Institutul Goethe va finanța, pe bază de concurs, punerea în aplicare a 6 propuneri de proiecte, prin oferirea unor granturi în valoare de 2.500 de euro.

Cronologie:

Salonic, 26-30 iunie 2017, 20 de participanți

București, 03-07 iulie 2017, 15 participanți

Sofia, 10-15 iulie 2017, 20 de participanți

Conferința de Management Cultural în Sofia, 28 septembrie 2017 (55 de participanți din cele trei orașe, lectori internaționali invitați, deschisă publicului larg)

Întânirea organizată cu scopul de a genera idei de proiecte colaborative, Sofia, 29-30 septembrie 2017

Follow UP Program, Octombrie 2017

Apel de proiecte cu circuit închis dedicat cooperaării participanților AMC din Salonic, Sofia și București

Listă experți/traineri susținuți de ICR în cadrul seminarului de la București: Carmen Croitoru, Raluca Iacob Pop, Simona Neumann și Ștefan Teișanu, Miki Braniște (curator România), Argyro Barata (curator Grecia).

Program CMA Topics and trainers CMA